|
Lucrurile simple par sa fie de la sine intelese si lumea nu le mai ofera atentie. Dar ele trebuie spuse. Caci sticla icoanelor indeplineste o dubla functie si anume cea de suport, dar si de strat protector al picturii. O pictura care izbucneste din interior inspre exterior, prin straturi successive de culoare, a caror adaugare nu suporta corectarea. Pictura dupa sablon, pe dosul sticlei. Hinterglasmalerei.
Cuvantul icoana vine din grecescul eikon. Semnifica un portret, dar nu un portret al laturii fizice, ci a celei transcedentale, destinat sa comunice spiritului, intr-o redare nu a materiei, ci a continutului care se gaseste dincolo de faptura fizica.
Aparitia fenomenului icoanelor pe sticla in Transilvania se datoreaza unei confluente fericite a mai multor factori.
Tehnica picturii pe sticla, cunoscuta conform surselor documentare inca din penultimul secol dinaintea erei noastre, a primit un avant deosebit in secolul al XVIII-lea, datorita existentei in Europa Centrala a asa numitelor glashutten – de unde provine si termenul popular romanesc glajarii – manufacturi de sticla.
Ramura a artei culte central europene, pictura pe sticla a nascut in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, atat primele tablouri populare pe sticla, hinterglasbilder cat si un exod de colportori in teritoriile invecinate, in speta Transilvania. Totodata, romanii aflati in centrele de manufactura a sticlei din Boemia, Moravia sau Slovacia au adus aceasta tehnica pe taramurile lor natale, unde ea s-a suprapus peste fondul ancestral de creatie populara.
|