|
Necostisitoarele icoane pe sticla au inlocuit repede icoanele pe lemn realizate in Moldova si Muntenia, pictate dupa traditii izvorand de la Muntele Athos. Ca urmare, chiar si cei mai saraci tarani romani isi puteau permite sa agate pe perete, intr-o nepretentioasa rama de brad, o sclipire din lumile ceresti si o divina promisiune de mai bine, in bezna conditiilor socio-economice din epoca. Pana si tematica icoanelor a devenit tributara “nevoilor” diverselor bresle mestesugaresti. Tabacarii isi cumparau icoane cu Sfantul Ilie, brutarii cu Sfantul Haralambie, apicultorii le cautau prin targuri pe cele cu Sfantul Iov iar militarii, bineinteles, pe Sfantul Gheorghe, cel care a invins balaurul.
Si totusi, poate fenomenul icoanelor pe sticla nu ar fi capatat amploarea care a permis acestei arte populare sa reziste atator vremuri, daca nu ar fi fost neobisnuita intamplare din ziua de 15 februarie 1694, din satul Nicula, localitate situata astazi in judetul Cluj. O icoana pe lemn, reprezentand-o pe Maica Domnului ar fi inceput sa lacrimeze in bisericuta niculenilor. Minunea a facut ca zeci de mii de pelerini sa vina la Nicula, pentru a sa se inchina icoanei.
Centre specializate in icoane pe sticla din Bavaria si Boemia si-au dedicat productia vanzatorilor ambulanti care veneau la Nicula. Nu peste mult timp, niculenii au inceput ei insisi sa produca icoane pe sticla, copiindu-le pe cele straine si in special pe cele de la Sandl (Austria).
|